Cele mai bune terenuri agricole din Cluj

Câteva caracteristici generale ale terenurilor din N-V țării se aplică și Clujului. Aici majoritatea parcelelor agricole sunt fărâmițate, iar cea mai bună din punct de vedere agricol este Câmpia Transilvaniei. Prețurile terenurilor agricole variază în județul Cluj între 0,20 și 4 euro / mp. Mihai Viteazu e considerată una din zonele agricole cele mai bune din județul Cluj. Ce declară Ioan Zeng, primarul comunei :

Prețul este cam 4 euro pe metru pătrat, indiferent de tipul terenului, însă e un preț de care se ține, nu se coboară sub acest nivel. Terenul e lucrat în general de asociații mari, în arendă, iar oamenii primesc 700 de kg la hectar, din produsul cultivat pe acel teren. Unii interesați să cumpere oferă mult mai puțin și atunci oamenii se mulțumesc cu produsele. Le-am și zis să nu vândă cumva, că terenurile au valoare

Pentru pășuni se cere mult mai puțin, cam 4.000 de lei la hectar.

În Chinteni terenurile agricole se vând cu circa 10.000 de lei la hectar,  adică 1 leu /mp, respectiv 0,23 euro/mp.

E interes destul de mic pentru astfel de terenuri, pentru agricultură. Se caută mai mult terenuri pentru construcții de locuințe, case sau duplexuri

Conform șefului Direcției Agricole Cluj, ing. Iuliu Suătean, cele mai bune zone agricole din județ, cu terenuri lucrate, sunt în sud și centru, în Câmpia Transilvaniei, în comunele din zona municipiului Turda, până înspre Aiton, respectiv în zonele Frata-Mociu-Cămărașu. La polul opus se situează zonele dinspre granița județului cu Sălaj și Maramureș, cu terenuri mai puțin lucrate, asta pentru că se află și pe o “zonă deluroasă”. În prezent nu se realizează tranzacții de terenuri agricole în județ, deoarece nu există terenuri disponibile pentru investitori de anvergură:

Nu se prea tranzacționează. Suprafețele mai mari sunt luate în arendă. Lipsa investitorilor care să achiziționeze terenuri agricole mai mari e dată de faptul că nu sunt suprafețe mari comasate. Nu poți să faci agricultură serioasă pe unu-două hectare.

Conform lui Suătean în comunele de la granița cu județele Mureș și Alba, până înspre Cluj-Napoca există mari asociații, respectiv ferme care lucrează terenul în arendă, în timp ce în comunele Viișoara, Frata, Ceanu Mare, Mociu, Cămărașu terenurile sunt lucrate în special în mod individual.

Prețurile sunt mici pentru că și arenda este cea mai mică:

În zonele de deal producţia este mai slabă iar exploataţiile mici. Proprietarii primesc printre cele mai mici cote de arendă din ţară. Iosif Balla, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Cluj:

În Cluj e zonă de deal, aşa că terenul bun e cam fărâmiţat. Într-un loc găseşti câteva hectare, dincolo alte câteva. Arendaşii dau în general circa 400-500 de kg/ha, dar nici producţia nu este foarte mare. Abia dacă ajunge la 3.000 de kg/ha la grâu

Leave a Reply